StartCounter

joi, 15 februarie 2018

Soțul meu, Michael, de Amos Oz - despre viata în doi atunci când nu exista fiorii dragostei

Cu greu am reușit sa termin cartea Soțul meu, Michael, a scriitorului israelian Amos Oz. Aceasta a fost una dintre primele cărți scrise de el, devenind rapid un bestseller. "Cronica unei casnicii esuate", cartea are în prim plan pe Hanna și Michael, doi oameni care se căsătoresc mult prea repede, fără sa își acorde timpul necesar cunoașterii profunde. Ea, studenta la Litere; el, student la geologie. Ea, poetesa fără sa scrie poezii, după cum o caracterizează socrul, el, realist convins. Era de așteptat ca ei sa nu ii fie îndeajuns existenta calma, fără riscuri, plicticoasa, pe care i-o poate oferi el. El, conștient ca s-a însurat cu o fata frumoasa, care ar fi putut avea orice băiat, face tot ce ii sta în putință, uneori chiar mai mult, pentru a o face fericita. Îngrijește copilul abia născut, face cumpărături, gătește, curata, și, în același timp, își da licență și își începe teza de doctorat. În tot acest timp, Hanna, care a renunțat la facultate și muncește ca educatoare la o grădiniță, își potolește frustrările și așteptările neîmplinite cheltuind fără rost, pe haine și mobilier, aproape toți banii din casa. Am intuit ca Hanna vrea un bărbat plin de viata, mai puțin inteligent decât Michael pentru a nu se simți complexata, un bărbat cu care sa rada, sa călătorească, sa facă nebunii, un bărbat nu atât de bine ancorat în realitate ca Michael. Cu toate ca reușește, după ani, sa ajunga la împlinirea fizica alături de soțul ei, nu reușește cu niciun chip sa și-l apropie, percepandu-l ca pe un străin. Nici copilul, un băietel inteligent și curios, la ale cărui întrebări doar tatăl ii răspunde cu placere, nu reușește sa își facă părinții sa se îndrăgostească. Pentru ca la concluzia aceasta am ajuns: Hanna și Michael, doi tineri de 19 și 22 de ani, s-au hotărât sa se căsătorească fără sa fie îndrăgostiți unul de celalalt. Da, se plăceau, au ajuns sa se și iubească la un moment dat, având acea iubire care apare datorita traiului în comun, dar nu au avut acea iubire cu uitare de sine, când nimic din jur nu mai contează, doar omul se lângă tine. Acea iubire când doi oameni devin unul, uniune completa, spirituala și fizica. Michael, fire realista, e mulțumit ca e soția lui. Hanna, suflet neîmplinit, rămâne cu o neliniste, ca atunci când aștepți ceva, dar nu știi ce. Incapabila sa facă ceva sa iasă din aceasta situație, se resemnează, pregătindu-se pentru o mulțime de ani la fel de plictisitori.
Acțiunea se petrece în Ierusalimul anilor '50, și aflam, cu aceasta ocazie cate ceva despre oraș și oamenii care trăiesc în el. 
De ce am terminat greu aceasta carte? Pentru ca Amos Oz a fost greu de urmarit; cartea e plina de descrieri lungi ale orașului, ale viselor Hannei. Uneori și activitățile zilnice sunt descrise cu prea multe cuvinte. Sunt genul de cititor care își faureste o imagine cu cuvintele fiecărei pagini. Fiecare carte se transforma, în mintea mea, pana la urma într-un adevărat film. Cu cat scriitura e mai clara, cu atât filmul meu e mai bun. Dar, filmul făurit din aceasta carte are multe părți lipsa, deoarece nu am reușit sa unesc cuvintele pentru a forma imaginea corespunzătoare. De aceea, cred ca nu voi mai citi, cel puțin în viitorul apropiat, vreo carte a lui Amos Oz. 

miercuri, 3 ianuarie 2018

Vacanta în Bavaria - printre vulturi în Alpii bavarezi

Prima oprire a vacantei noastre în Bavaria din 2017 a fost la Berchtesgaden. Aici am poposit pentru 2 nopți, la pensiunea Gastahaus Alpine. Scorul Booking reflecta realitatea, pensiunea este curata iar micul-dejun bun. Nu am stat prea mult prin pensiune, deoarece în concediu noi încercăm sa ne cream amintiri, de aceea vizitam și experimentam tot ceea ce locul respectiv oferă.
Așadar, ziua din Berchtesgaden a fost plina și extrem de frumoasa. Am început-o cu vizita la muzeul Obersalzberg Documentation Center, care documentează viata lui Hitler și a regimului creat de el. Am un mare offff legat de acest muzeu, și anume faptul ca toate informațiile sunt scrise în lb germana. Da, ți se oferă audioguide, dar contra cost, ceea ce nu mi se pare deloc normal. Faptul de a nu oferi informații în engleza îmi pare revoltător, o lipsa de de respect pentru cel care plătește același preț cu un neamț. Chestia asta am întâlnit-o și la muzeul de știință din Munich, deci bănuiesc ca e un act făcut cu intenție, dintr-un orgoliu exacerbat.
În fine, trecând peste asta, am găsit în unele secțiuni pliante în engleza care aveau un rezumat al plăcuțelor în lb germana, asa ca, una peste alta, muzeul e ok. Însă partea cea mai interesanta este cea a buncărelor. Sute de km de tuneluri împânzesc regiunea Obersalzberg, legând casele lui Hitler și ale comandanților sai de prim rang. Sunt impunătoare, cu sisteme complexe de aerisire, provoacă admiratie și durere în același timp, atunci când te gândești ce munca titanica a fost depusa în realizarea lor.
A urmat apoi vizita la Cuibul Vulturilor, cabana de pe vârf de munte, locul preferat al Evei Braun. Aici a fost oficiată, de altfel, căsătoria dintre Eva și Hitler. La cabana se ajunge cu un microbuz, ale cărui plecări sunt la fiecare 35 de minute, începând cu ora 8. Costul unui bilet este de 16 euro, însă dacă ești cazat în Berchtesgaden (și dovedești asta prin cardul de turist oferit gratuit de pensiune) obții o reducere de 3 euro. Daca ești cu mașina personala, aceasta trebuie lăsată în parcarea de unde pleacă microbuzul (taxa 3 euro, reducere 50% cu cardul de turist). Drumul cu autobuzul, pe munte, este foarte frumos și oferă priveliști de vis ale împrejurimilor, inclusiv asupra lacului Konigsee.
De îndată ce microbuzul a ajuns la stația finala, trebuie sa va înregistrați pentru drumul de întoarcere. Noi am ales ca plecarea sa fie după 2 ore, însă bine era sa fi ales 2.5 ore, deoarece o jumătate de ora am pierdut-o așteptând în tunelul foarte lung, umed și răcoros (destul de frig, va recomand sa va imbracati corespunzator), în care trebuie sa stai la o coada imensa pentru a te urca în liftul care urca 20m pentru a te lasa, într-un final glorios, în Cuibul Vulturilor. Așadar, microbuz, tunel, lift. Dar priveliștea de sus merita tot efortul. Am mâncat o prajitura, am băut o bere, am hrănit niște "vulturi" și am plecat satisfăcuți de panorama, de ingineria locului, de modul de organizare al nemților.
De la Eagle's Nest se urmărește șoseaua în sus, pentru ca nu departe de aici începe Rossfeld Panoramic Straße, cea mai înaltă sosea a nemților (1500 m). Panorama e superba, într-adevăr, se vede Germania, se vede Austria, se vad Alpii stâncoși, se vede chiar și Cuibul de la care tocmai am coborât (acesta e situat la o altitudine de 1834m). Intrarea pe sosea este taxata (8 euro). M-am întrebat, cu aceasta ocazie, de ce noi nu avem taxa pe Transfăgărășan sau Transalpina. Sunt la mai mare înălțime și mult mai spectaculoase. La nemți nimic nu este gratis, unul din motivele pentru care economia lor merge atât de bine.
De la înălțime am coborât apoi în micul sat Ramsau, unde am intrat în biserica despre care citisem ca e foarte frumoasa, însă pe mine una nu m-a impresionat (am văzut foarte multe biserici prin călătoriile noastre din tara sau străinătate, asa ca o biserica trebuie sa fie ceva cu totul deosebit ca sa îmi placa).
După cina am vizitat în sfârșit și centrul micului orășel Berchtesgaden, în stil rococo, care mi-a plăcut mai mult decât ma așteptăm. Cochet, cu căsuțele colorate, pictate cu diverse scene (de ex. "fațada cu maimuta", pe o casa ce datează din 1594), perfect aliniate una lângă cealaltă, cu magazine mici cu vitrine îmbietoare, cu câteva terase și nelipsita toneta de înghețată delicioasa, centrul orașului ne-a fermecat la orele târzii la care am pășit pe strazile lui. Târzii pentru nemți, căci ceasul nu arata decât ora ora 21:30, iar pe străzi nici țipenie de om. Asa am învățat ca nemții se retrag devreme seara, la ora 22 străzile fiind pustii și terasele închise. Incredibil, nu? Pentru noi da, fiind obișnuiți cu viata de noapte din România, mai ales în weekend, când de la 22 încolo se iese din casa.
Noua ne-a convenit tradiția nemților de-a se culca devreme, având o zi plina în spate și așteptându-ne la una la fel în ziua următoare.
Ziua petrecuta în Berchtesgaden a fost o zi cu multe amintiri nemaipomenite, cu munte, lacuri, orașele bavareze, soare, istorie, mâncare buna și bere și mai și.
Muzeul Obersalzberg Documentation Center - medalii pentru mamele eroine (cu 3, 5 mai mult de 5 copii)
  Muzeul Obersalzberg Documentation Center - tunel
   Muzeul Obersalzberg Documentation Center - tunel
   Muzeul Obersalzberg Documentation Center - tunel
 Eagle's Nest

  Eagle's Nest
  Eagle's Nest
  Eagle's Nest

  Eagle's Nest
  Eagle's Nest
 Rossfeld Panoramic Straße
 Rossfeld Panoramic Straße
 Rossfeld Panoramic Straße
 Rossfeld Panoramic Straße
 Ramsau
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden
 Berchtesgaden

sâmbătă, 30 septembrie 2017

TransferGo, pentru transfer de bani in strainatate cu costuri mici

TransferGo este o  companie de transfer international de bani pentru persoanele care doresc sa trimita/primească bani fara a plati taxele percepute de banci. Transferul se produce in timp real si la costuri mult mai mici in raport cu transferul bancar. Se pot face transferuri catre/dinspre oricare din cele 44 de tari in care functioneaza serviciul.
De exemplu, daca cineva din Romania vrea sa trimita in Germania 15 euro, prin transfer bancar i se va percepe o taxa medie de transfer de aproximativ 11 euro. Insa daca foloseste TransferGo, are urmatoarele optiuni:
  • Standard: taxa fixa de transfer de 0,99 lire, banii vor ajunge in contul destinatarului in  umatoarea zi lucratoare
  • Acum: taxa de 1,99 lire sterline, banii vor ajunge in contul destinatarului in aceeasi zi
  • Expres: pentru o taxa de 2,99 lire, banii vor ajunge in contul destinatarului in dimineata umatoarei zile lucratoare. Valabil pentru transferuri facute dupa orele de lucru
Pe 26 septembrie am facut un astfel de transfer, 15 euro in Germania. In locul sumei de 26 de euro, cat as fi platit daca faceam transferul prin ING, am platit in final 75 lei (16.10 euro). Am economisit astfel 10 euro.
Cum functioneaza? Practic, in momentul unui transfer, banii nu parasesc tara respectiva, TransferGo avand conturi deschise in toate cele 44 de state membre. Voi trimiteți echivalentul în lei a o suta de euro din Romania, suma care se duce direct in contul TransferGo din Romania, iar destinatarul primeste echivalentul in euro din contul TransferGo din Germania. Prin urmare, va avea loc un schimb LEI-EURO, care se va face la un curs asemanator celui de la ghiseele bancilor comerciale. La primul transfer pe care il veti face prin serviciul TransferGo nu se va percepe taxa de transfer.
Pe prima pagina a site-ului TransferGo veti gasi pe prima pagina un calculator care va va spune imediat cati bani primiti in Romania daca se trimite o anumita suma din Germania, Italia, Spania, Ungaria, Franta, SUA etc. Sau invers, din Romania in strainatate. Trebuie, asadar, sa ajustati suma pe care trebuie sa o depuneti pana aceasta devine egala cu suma care trebuie sa ajunga in contul destinatarului.
Click aici pentru mai multe detalii!  

Cum poti castiga bani recomandand TransferGo?
Cei de la TransferGo au un sistem de rasplatire a celor care recomanda serviciul lor prietenilor. Dupa va faceti faci cont pe site (va puteti conecta direct cu contul de Facebook), sus de tot, pe bara albastra, ai sectiunea Invita & Castiga. Click acolo si veti avea un cod unic si un link. Prietenii care se inscriu cu link-ul vostru pot face primul transfer fara sa mai plateasca taxa de 0,99 lire. Cand prietenul vostru transfera 50 de lire sau mai mult, veti primi un bonus de 20 de lire, care se va regasi in contul vostru.

vineri, 22 septembrie 2017

Unde mancam in Constanta: Dulce Maria, cofetaria cu prajituri proaspete si gustoase

De fiecare data cand am cumparat de la cofetaria Dulce Maria prajituri, acestea au fost atat de proaspete incat parea ca abia au pus tava in vitrina. Blat pufos, insiropat, nu prea dulce, crema fina, frisca gustoasa, pe scurt, prajituri foarte bune. Preturile sunt si ele bune, orice prajitura fiind intre 4 si 8 lei. Nu stiu ce fel de ingrediente folosesc, la ora actuala nu prea mai stii ce e natural si ce nu, stiu doar ca aceste prajituri au un gust foarte bun, nu iti dau impresia ca e ceva artificial la mijloc si nu sunt foarte dulci. Pentru mine e suficient sa ma convinga sa revin ori de cate ori simt nevoia de un desert si nu am chef/timp sa mi-l prepar singura.

Nota mea: 10 (septembrie 2017)
Adresa: Strada Bogdan Vodă 77, Constanța (zona Asirom)


Țara Făgărașului - ținut desprins din paginile unei povești

Am fost în vacanta în Tara Făgărașului în august 2016 și mi-a plăcut mult timpul petrecut în acest ținut ce pare desprins din paginile unei povesti.
O poveste cu cetăți precum cetatea Făgărașului, atât de frumos restaurata, cu un muzeu potrivit de mare încât sa nu te plictisească și plin de obiecte interesante din viata obișnuită a oamenilor din aceste locuri. Mi-a plăcut în mod deosebit contractul de munca al unui învățător din 1861, care stabilea ca acestuia sa i se plătească 15 fr. și o jumătate de car de lemne pe an. Totul scris în limba vremii, ca și scrisorile unor soldați către familiile ramase în sat. Autentic, original, reușind sa te facă sa vezi cu ochii mintii personajele și viata lor de zi cu zi. Deosebit de frumoase sunt și icoanele pictate pe sticla, și sticla pictata sub diverse forme (pahare, farfurii). Mi-au plăcut la fel de mult sălile cetății, în special Sala Tronului, toate decorate corespunzător. O vizita la cetatea Făgărașului este, așadar, interesanta atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, pentru care poveștile sunt încă vii și cu un farmec aparte.
La Vâltoare este un alt loc magic al povestii fagarasene. Singura dârstă tradițională functionala din tara. Aceasta este un atelier de spălare și prelucrare a lânii. Produsele finale sunt covoare și fel de fel de haine tradiționale specifice locului. Iar totul este făcut, aici e partea frumoasa și interesanta, cu forța apei, ecologic, fără produse chimicale. Citisem despre vâltoare, nu înțelesesem prea bine ce și cum, de aceea va indemn sa vedeți cu ochii voștri, va garantez ca va va vrăji și veți rămâne cu gândul la ea. Proprietarii dârstei din Lisa sunt la a 7-a generație de când se îndeletnicesc  cu aceasta frumoasa meserie și încearcă sa reziste. Turismul le poate veni în ajutor, așadar vizitați dârsta La Vâltoare din Lisa și ajutați la menținerea unei tradiții vechi de sute de ani.
Un alt loc plin de farmec pe care l-am vizitat a fost moara acționata de apa de la Ohaba, de lângă Șinca Veche. Veche de 135 de ani, moara functioneaza perfect, fiind folosita de localnici. Contra unei sume de 5 lei/persoana, proprietarul va va explica în detaliu cum merge, putând apoi sa faceți poze, se degustați pâinea sau mămăliga, chiar sa cumpărați faina de diverse tipuri.
Manastirea Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus este poate locul cel mai cunoscut și vizitat din întreaga zona. Este o mănăstire frumoasa, am văzut pentru prima data o biserica la etajul unei clădiri. Se poate merge de asemenea la izvorul părintelui Arsenie Boca, locul unde se pare ca acestuia ii plăcea sa se întâlnească cu oamenii. Nu puteam rata herghelia din Sâmbăta de Jos. Intenția noastră era sa luam o ora de călărie, dar, din păcate, asa ceva nu mai este posibil începând cu anul trecut. Momentan, se pot face doar plimbări cu trăsură, ceea ce pe noi nu ne-a atras, preferând sa vizitam grajdurile. Am admirat armăsarii, foarte frumoși, masivi, impunători și topiti după ciocolata, după cum ne-a arătat un angajat ☺.  Am văzut apoi iepele și mânjii , ținuți separat, în aer liber. Frumos, dar nu pricep de ce au renunțat la acele ore de călărie, o sursa de venit la urma urmei, putând fi puse în practica fără mare bătaie de cap cu angajați experimentați (dar dispuși sa munceasca) și un cal blând. Bine, depinde și de turist toată treaba, dar cred ca soluții se găsesc dacă se chiar se dorește.
La sfârșitul vizitei în Tara Făgărașului am vizitat manastirea rupestra de la Șinca Veche. Se ajunge ușor, obiectivul fiind marcat de indicatoare. Manastirea rupestra nu a putut fi datata cu precizie, versiunea mai des intalnita accepta ca an al aparitiei 1742, moment cand bisericile ortodoxe sunt interzise. Sunt pareri care spun ca manastirea exista de cateva mii de ani, avand origini dacice sau chiar mai inaintate. Ceea ce mi-a plăcut a fost turnul interior, reprezentând turla bisericii, ce este în forma de spirala și prin care pătrunde singura sursa de lumina din peșteră. 
În ceea ce privește cazarea, noi am optat sa stam astfel încât sa fim în mijlocul ariei noastre de vizitare. Astfel, am găsit una dintre puținele pensiuni, din toată zona, care oferă pensiune completa. Acest lucru este foarte important, deoarece singurul local în toată zona (în afara de orașul Fagarasi) unde poți lua masa este lângă Manastirea Brâncoveanu. De asemenea, am cautat ca pensiunea sa fie lângă munte, la o oarecare altitudine, sa simțim totuși un aer mai tare, nu de câmpie, ceea ce este iarăși greu de găsit, singura stațiune situata lângă munte fiind stațiunea climaterica Sambata de Sus. Pensiunea aleasa a fost Roua Muntelui, din satul Dejani, de fapt în afara acestuia, aici s-a creat putina confuzie, dar după un telefon la proprietar, s-a rezolvat. O pensiune frumoasa, curata, cu mâncare buna. Plina de copii, deci dacă vreți liniște deplina, căutați în alta parte. Noi plecam dimineață și veneam seara, asa ca acest aspect nu ne-a deranjat.
Așadar, vacanta în Tara Făgărașului a fost una foarte frumoasa (ca de altfel toate vacantele noastre, dacă e ceva ce ne iese bine, acel lucru este concediul☺). Este o regiune în care te poți relaxa, având câteva obiective frumoase care sa coloreze zilele de vacanta. 4 zile în zona sunt suficiente pentru a vedea ce se poate, într-un ritm liniștit. Bineînțeles, se poate urca și pe Făgăraș, ceea ce noi am și făcut, dar despre asta într-o alta postare. 







vineri, 1 septembrie 2017

Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, sau unde se ajunge atunci când asistam pasivi la anularea unor drepturi fundamentale

Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, este o carte despre care știam ca a fost ecranizata și ca serialul urma sa fie difuzat pe Hbo GO. Trebuie sa recunosc faptul ca, atunci când am dat peste aceasta carte (răsfoind lista de publicații a lui Atwood pentru a alege prima carte a acestei scriitoare pe care urma sa o citesc), am trecut repede peste ea, deoarece cărțile fanteziste nu prea sunt pe gustul meu. În plus, am intuit ca tema cărții ma va irita teribil. Și asa a fost.
Am urmărit primul episod al serialului și m-am hotărât sa cumpăr cartea. Mi-am dat seama ca distopia prezentata nu este foarte departe de o realitate cu care ne vom confrunta, poate, într-un viitor nu prea îndepărtat. Pe fondul discuțiilor declanșate de tembelii de la Coaliția pentru Familie, am realizat ca poate asistam, fără sa ne dam seama, la acel mic incident declanșator de evenimente care răstoarnă lumea. De atât e nevoie, uneori, de niște habotnici, rasiști, misogini, inadaptati social, pentru a schimba ordinea fireasca a lumii.
Pe scurt, povestea este a unei "slujitoare", adică o femeie fertila plasata în cadrul unei familii fără copii din elita societății, pentru a încerca, timp de doi ani, sa rămână însărcinată cu bărbatul familiei, urmând ca acel copil sa ii fie luat și sa fie crescut de familia respectiva. Totul se petrece într-o societate în care femeile nu mai au niciun fel de drepturi. Nu pot avea serviciu, bani; nu au voie sa citească, sa iasă din case neînsoțite. Sunt împărțite pe categorii: Soții, de obicei infertile, Marthe (bucatarese), Econoneveste, care făceau de toate și Slujitoare, al căror unic rol este acela de a procrea. Pentru ca în aceasta lume se nasc foarte putini copii sănătoși. Majoritatea femeilor și bărbaților este infertila. De aceea, fertilitatea este considerata resursa națională.
Eroina noastră are propria fetita, despre care nu mai știe nimic. De asemenea, crede ca soțul ei este fie mort, fie zace în vreo carcera. Își petrece timpul încercând sa își păstreze sănătatea mintala și sa nu își piardă speranța. Are norocul de a mai găsi o data dragostea, care pare sa o salveze de la moarte sigura.
Bineînțeles, intr-un stat totalitar patriarhal, regulile sunt respectate doar în aparenta de către bărbații bogați sau influenți. Un astfel de bărbat recunoaște ca noul sistem este bun doar pentru unii: pentru bărbații care, in vechiul sistem, nu mai aveau nimic, care își pierduseră interesul pentru tot, din cauza femeilor care păreau ca au tot. Se simțeau inutili, nimic nu mai avea farmec, orice se putea obține prea ușor. Asa ca au decis sa schimbe radical lucrurile, reducând femeile la statutul de femei în casa, totul ambalat cu teroare si religie reinterpretata în propriile scopuri. Schimbarea a venit încet, pe nesimțite, justificată în mare parte prin asigurarea securității tarii în fata atacurilor teroriste islamiste. Suna cunoscut, nu?  Exact.
Ma așteptam să citesc cum Offred, eroina noastră, reușește sa scape. Mai mult, ma așteptam să văd cum distruge acest sistem. Însă nu e tipul acela de carte, cu happy-end. Și e mai aproape de realitate astfel, deoarece Binele nu învinge întotdeauna Raul. Nu imediat, nu atunci când ne dorim.
Scriitura e una simpla, firele povestii sunt multe însă, unele rememorează trecutul mai îndepărtat, altele trecutul mai recent, iar altele urmăresc prezentul. Totuși cartea e ușor de citit, reușește sa te facă sa intri în pielea și gândurile lui Offred, sa simți ce simte ea, sa vezi ce vede ea. E o carte ce merita citita; din păcate, știu ca exact cei care ar trebui sa o citească nu o vor face, refuzând sau fiind incapabili sa conștientizeze cat rău se afla în vorbele și faptele lor. Tot ce sper este ca noi, restul, sa fim în stare sa nu ii lăsăm sa preia controlul. 

Unde mancam in Constanta: Dulce Maria, cofetaria cu prajituri proaspete si gustoase

De fiecare data cand am cumparat de la cofetaria Dulce Maria prajituri, acestea au fost atat de proaspete incat parea ca abia au pus tava in vitrina. Blat pufos, insiropat, nu prea dulce, crema fina, frisca gustoasa, pe scurt, prajituri foarte bune. Preturile sunt si ele bune, orice prajitura fiind intre 4 si 7-8 lei. Nu stiu ce fel de ingrediente folosesc, dacă sunt naturale sau nu, stiu doar ca aceste prajituri au un gust foarte bun, nu iti dau impresia ca e ceva artificial la mijloc si nu sunt foarte dulci. Pentru mine e suficient sa ma convinga sa revin ori de cate ori simt nevoia unei prajituri si nu am chef/timp sa mi-o prepar singura.

Nota mea: 10 (august 2017)

(Acest articol reprezinta părerea mea personala cu privire la local, determinata de experienta personala. Nu este un articol publicitar)


 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .