StartCounter

vineri, 1 septembrie 2017

Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, sau unde se ajunge atunci când asistam pasivi la anularea unor drepturi fundamentale

Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, este o carte despre care știam ca a fost ecranizata și ca serialul urma sa fie difuzat pe Hbo GO. Trebuie sa recunosc faptul ca, atunci când am dat peste aceasta carte (răsfoind lista de publicații a lui Atwood pentru a alege prima carte a acestei scriitoare pe care urma sa o citesc), am trecut repede peste ea, deoarece cărțile fanteziste nu prea sunt pe gustul meu. În plus, am intuit ca tema cărții ma va irita teribil. Și asa a fost.
Am urmărit primul episod al serialului și m-am hotărât sa cumpăr cartea. Mi-am dat seama ca distopia prezentata nu este foarte departe de o realitate cu care ne vom confrunta, poate, într-un viitor nu prea îndepărtat. Pe fondul discuțiilor declanșate de tembelii de la Coaliția pentru Familie, am realizat ca poate asistam, fără sa ne dam seama, la acel mic incident declanșator de evenimente care răstoarnă lumea. De atât e nevoie, uneori, de niște habotnici, rasiști, misogini, inadaptati social, pentru a schimba ordinea fireasca a lumii.
Pe scurt, povestea este a unei "slujitoare", adică o femeie fertila plasata în cadrul unei familii fără copii din elita societății, pentru a încerca, timp de doi ani, sa rămână însărcinată cu bărbatul familiei, urmând ca acel copil sa ii fie luat și sa fie crescut de familia respectiva. Totul se petrece într-o societate în care femeile nu mai au niciun fel de drepturi. Nu pot avea serviciu, bani; nu au voie sa citească, sa iasă din case neînsoțite. Sunt împărțite pe categorii: Soții, de obicei infertile, Marthe (bucatarese), Econoneveste, care făceau de toate și Slujitoare, al căror unic rol este acela de a procrea. Pentru ca în aceasta lume se nasc foarte putini copii sănătoși. Majoritatea femeilor și bărbaților este infertila. De aceea, fertilitatea este considerata resursa națională.
Eroina noastră are propria fetita, despre care nu mai știe nimic. De asemenea, crede ca soțul ei este fie mort, fie zace în vreo carcera. Își petrece timpul încercând sa își păstreze sănătatea mintala și sa nu își piardă speranța. Are norocul de a mai găsi o data dragostea, care pare sa o salveze de la moarte sigura.
Bineînțeles, intr-un stat totalitar patriarhal, regulile sunt respectate doar în aparenta de către bărbații bogați sau influenți. Un astfel de bărbat recunoaște ca noul sistem este bun doar pentru unii: pentru bărbații care, in vechiul sistem, nu mai aveau nimic, care își pierduseră interesul pentru tot, din cauza femeilor care păreau ca au tot. Se simțeau inutili, nimic nu mai avea farmec, orice se putea obține prea ușor. Asa ca au decis sa schimbe radical lucrurile, reducând femeile la statutul de femei în casa, totul ambalat cu teroare si religie reinterpretata în propriile scopuri. Schimbarea a venit încet, pe nesimțite, justificată în mare parte prin asigurarea securității tarii în fata atacurilor teroriste islamiste. Suna cunoscut, nu?  Exact.
Ma așteptam să citesc cum Offred, eroina noastră, reușește sa scape. Mai mult, ma așteptam să văd cum distruge acest sistem. Însă nu e tipul acela de carte, cu happy-end. Și e mai aproape de realitate astfel, deoarece Binele nu învinge întotdeauna Raul. Nu imediat, nu atunci când ne dorim.
Scriitura e una simpla, firele povestii sunt multe însă, unele rememorează trecutul mai îndepărtat, altele trecutul mai recent, iar altele urmăresc prezentul. Totuși cartea e ușor de citit, reușește sa te facă sa intri în pielea și gândurile lui Offred, sa simți ce simte ea, sa vezi ce vede ea. E o carte ce merita citita; din păcate, știu ca exact cei care ar trebui sa o citească nu o vor face, refuzând sau fiind incapabili sa conștientizeze cat rău se afla în vorbele și faptele lor. Tot ce sper este ca noi, restul, sa fim în stare sa nu ii lăsăm sa preia controlul. 

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .